close
Generale

PAGINI SEMNIFICATIVE PRIVIND RAPORTURILE DINTRE MAGHIARI ȘI ROMÂNI ÎNTRE SECOLELE XIII-XXI

game-cool-background-wallpapers

  •  în timpul domniei lui Iosif al II-lea, la 11 mai 1784 germana a fost declarată limba oficială, același proces repetându-se in timpul regimului absolutist instaurat după înfrângerea revoluției din 1848

 

  •  în fine mai trebuie amintit și odiosul plan al nobilimi transilvănene pentru stabilirea „liniștei în viitor”: „Toți locuitorii din comunele revoltate din domeniul de mijlocu și de sus al Zlatnei, din Ofenbaia, Ponoru, Mogoș, Remeți, Lupșa, Sălciua, Ocolișul Mare, deasemenea și locuitorii din întregulu comitatulu Hunedoarei și alu Zărandului, din comitatulu Albei și din ținutul Hațegului să porte cusutu în spate pe țundră semnulu furciloru tăiatu din pănură albă, sub pedeapsa de câte 50 bastoane de câte ori nu voru voi să porte semnulu acesta”!

 

  •  după 1785 ungurii lansează campania „modernă” de maghiarizare prin politici culturale, cam sălbatice, e drept, din moment ce ultimul argument de convingere era bâta (maghiarizarea cu bâta, nu era o metaforă!; presiunile şi teroarea exercitate asupra elementului românesc erau duse la extrem, aşa cum arăta în 1862 un „secui” din Sândominic spunând unui ziarist: „eu, sincer, nu sunt secui, dar dacă vorbesc româneşte risc să fiu bătut”) şi când „istoria” o permitea genocidul şi expulzarea;

 

  •  în 1790, scriitorul Samuel Decsi a fixat direcţia de acţiune a şovinismului ungar, prin biserică şi şcoală; maghiarizarea s-a abătut cu aceiaşi furie asupra şvabilor, slovacilor şi românilor

 

  •  în 1791 nobilimea maghiară reușește să impună Dietei introducerea limbii maghiare în anumite domenii ale vieții publice, alături de limba latină care rămâne, până la 1847, limba oficială în Transilvania

 

  •  mentorul maghiarismului, contele István Széchenyi (1791-1860) a fixat direcţia: „Urăsc din străfundurile sufletului orice evoluţie care nu e maghiară” sau „maghiarizarea este cea mai sfântă sarcină a oricărui maghiar”!

 

  •  Dieta Transilvaniei din 1842, prin art.7-8 relua art.31din 1791- declara supremația limbii maghiare ca limbă oficială; urmărea ca în răstimp de 10 ani să fie introdusă progresiv în școlile și bisericile românești

 

  •  în 1843 apare cartea lui M.B.Wesselényi „Szozat” în care-și expune metoda: „Copilul slovac, sârb, valah și german învață ușor maghiara. Copii învață fără dificultate ori ce limbă. În câțiva ani ei vor vorbi bine maghiara. După 20 de ani întreaga populație va fi maghiarizată, adică va cunoaște și va vorbi maghiara. Prin școli și educație este posibil, este obligatoriu să maghiarizăm populația româneasă. Vom acorda drepturi numai Românilor care acceptă să devină unguri”

 

  •  1844 – limba maghiară este introdusă treptat drept limbă de menținere a arhivelor. Germana devine din nou limbă oficială după revoluția de la 1848, dar din 1881 își pierde din nou acest statut.

 

  •  1848, Kossuth: „Fără maghiarizarea croaţilor, a românilor şi a saşilor, noi, maghiarii, suntem pierduţi”; acelaşi Kossuth, către maghiari, la 1848: „Când am pierde cuvintele limbii materne, ne-am pierde şi sufletul. A pierde naţionalitatea este a muri ca popor, fără naţionalitate viaţa este de prisos… De aceea naţionalitatea şi limba e mai scumpă decât libertatea, căci libertatea se poate recîştiga, dar naţionalitatea niciodată!”

 

  •  mai 1848, câmpia Blajului – prin punctul 13 românii cereau repunerea limbii române în drepturile ei naturale

 

  •  pronunțându-se împotriva politicii de maghiarizare/deznaționalizare în Transilvania, Ștefan Ludwig Roth (1796-1849) scria următoarele: „Domnii din Dieta de la Cluj voiesc să vadă născută o limbă de cancelarie și acum se bucură că copilul a fost adus pe lume. A declara o limbă drept limbă oficială a țării nu e nevoie. Căci noi avem deja o limbă a țării. Nu este limba germană, dar nici cea maghiară, ci este limba valahă [română]. Oricât ne-am suci și ne-am învârti noi, națiunile reprezentate în Dietă, nu putem schimba nimic. Aceasta este realitatea – aveți grijă – conchidea cărturarul sas, adresându-se nobilimii maghiare – să nu aruncați cărbuni aprinși în paie uscate. Semănați vânt și o să culegeți furtună”

 

  •  Primind la sfârşitul anului 1867, în cadrul statului dualist, sumedenie de teritorii slave, româneşti şi chiar germane, pe care le-au declarat abuziv moştenire de la „Szent Istvan”, ungurii s-au trezit minoritari într-un stat himeric numit „Ungaria Sfântului Ştefan”. Drept care instinctul lor tenace de supravieţuirire prin cucerire i-a făcut să treacă rapid la o politică oficială şi „ştiinţifică” de deznaţionalizare, meticulos programată, a neungurilor, în scopul confecţionării unei naţiuni „omogene”. Astfel au decis să nu mai vorbească despre existenţa unor popoare în cuprinsul statului lor ci despre un singur popor, aşa cum ruşii, preluându-le exemplul, aveau să treacă, ulterior, de la „popoarele sovietice” din vremea lui Stalin la „poporul sovietic”, în timpul lui Brejnev. Numai că ungurii nu au folosit un termen abstract pentru a defini poporul „unic” ci unul concret, extras din propria istorie. Prin „legile de maghiarizare” de după 1867, îndeosebi prin aceea din decembrie 1871, ei au dezgropat numele de „maghiar” şi au proclamamt că în Ungaria dualistă nu mai existau unguri, slovaci, germani, croaţi, sloveni, români, evrei, ţigani ci… maghiari, maghiarii fiind „fiii patriei”, unguri, slavi, români etc, care acceptau să înveţe limba, să-şi schimbe numele şi credinţa şi recunoşteau hotarele aşa zise ale lui „Szent Istvan”

 

  •  în perioada dualismului (1867-1918: instaurarea dualismului austro-ungar în anul 1867 a fost rezultatul unui aranjament de factură constituţională, menit să consolideze Imperiul Habsburgic, prin care clasa politică ungară a fost asociată, de către cea austriacă, la conducere, asigurându-se o creştere substanţială a rolului elementului etnic maghiar în stat. O dată cu instaurarea dualismului austro-ungar, Transilvania va fi anexată forţat Ungariei, pierzându-şi autonomia, iar drepturile românilor, dobândite în anii regimului liberal (1860-1865), vor fi pierdute. În aceste condiţii, istoria românilor din Transilvania şi Ungaria va intra într-o nouă etapă. După anul 1867, situaţia românilor din Austro-Ungaria se va agrava, ei urmând a fi supuşi, de către autorităţile maghiare, unei politici de deznaţionalizare forţată, din ce în ce mai apăsătoare, în condiţiile elaborării şi traspunerii în practică a legilor votate) maghiarizarea/deznaționalizarea s-a făcut prin toate mijloacele posibile – școală, administrație, biserică, armată ș.a. Această politică de stat antiromânească a generat creșterea rezistenței împotriva măsurilor luate, intensificarea luptei de eliberare națională, in prim planul acestora situându-se școlile românești, biserica ortodoxă, instituțiile culturale românești (in primul rând ASTRA), presa românească, instituțiile de credit și financiare românești. „Deznaționalizarea forțată ajunge o doctrină de stat, o adevărată dogmă politică”

 

  •  după 1867, an în care Transilvania a fost înglobată în cadrul statului maghiar, se constată că la recensămintele populației majoritatea celor care vorbeau ungurește erau trecuți drept maghiari. Dar în rubrica unde se trecea religia, adevărul ieșea la iveală, numai românii fiind de religie ortodoxă sau greco-catolică, ungurii și secuii fiind calvini și catolici. [Foarte interesantă este relatarea grofului Teleki Domokos, din 1793, în descrierea voiajului său prin Transilvania. El scria că în zona Trei-scaune -Covasna „mare parte dintre țărani, fiind români, sunt de credință veche (orientală); aici românii își uită graiul, pe care aproape numai popii lor îl cunosc; confesiunea însă și-o păstrează cu toții” (I.I.Russu, Români și secui, Editura științifică., București, 1990), p.78-79). La jumătatea secolului XIX, guvernatorul Transilvaniei (între 1849-1851) Ludwig von Wohlgemuth făcea constatări despre situația din secuime. Observa cu neplăcere că aici românii erau adesea maghiarizați, așa încât se găseau unele sate care odinioară fuseseră locuite numai de români, unde nu se mai vorbea decât „limba secuiască”. În 1867, un corespondent al unui ziar din Budapesta menționa că în secuime erau în jur de 30-40 de mii de români în curs de secuizare. Ideea originii românești a multor secui actuali o întâlnim și la Nicolae Iorga

Leave a Response