close
Generale

PAGINI SEMNIFICATIVE PRIVIND RAPORTURILE DINTRE MAGHIARI ȘI ROMÂNI ÎNTRE SECOLELE XIII-XXI

game-cool-background-wallpapers

  •  1885 – se înființează EMKE (Erdélyrészi Magyar Közmüvelödési Egyesület), un instrument eficace în politica de maghiarizare – maghiarizarea numelor, introducerea obligativităţii limbii maghiare ș.a.
    – Societatea „Emke” a editat şi o cărticică cu titlul ”Cum să ne maghiarizăm numele”( ”În acest sens am alcătuit modele pentru cererile de maghiarizare a numelor, precum şi instrucţiuni de procedură”.)
    – „Este adevărat că societatea „Emke” este fanatică, este sigur că ea este şi şovinistă. Dar ce naiba am face azi dacă Ardealul nu ar fi fost fanatic şi şovinist? Şi cu ce perspectivă de viitor ne-am încuraja dacă „Emke” nu ar fi fost acolo şi dacă n-ar fi ceea ce este?!” – în volumul jubiliar (25 de ani) pe 1892-1893 al acestei societăţi

 

  •  1891- ministrul cultelor, Csáky Albin, a inițiat Legea (nr.XV) azilelor (grădinițelor), prin care copii din grădinițe, cu vârsta între 3-6 ani, trebuiau să învețe limba maghiară; grădinițele deveneau „oficii publice de deznaționalizare”, „unice în Europa”

 

  •  în același an s-a lansat lozinca: „Ungaria va fi maghiară sau va pieri”!

 

  •  lordul Fitzmaurice, în 1890: „Ungurii urmăresc o politică violentă şi oarbă faţă de naţionalităţile supuse coroanei ungare şi în special contra românilor. În Transilvania atitudinea provocatoare a minorităţii maghiare contra românilor poate declanşa de la o zi la alta tulburări”

 

  •  ziarul „Nemzet”, din 11 mai 1890: „Loiala națiune maghiară, ea, care de secoli a fost peste măsură mărinimoasă față de naționalități (sic!), a enunțat egala îndreptățire a naționalităților prin lege; dar niciodată ea nu a enunțat egala îndreptățire a naționalităților cu națiunea maghiară”…

 

  •  1891 – a fost maghiarizată administrația din Transilvania (din 3105 funcționari, doar 183 erau români, aceștia ocupând funcțiile inferioare)

 

  •  1893 – legea specială a presei care, prin art.13, interzicea publicarea oricărui material cu nuanțe antidualiste

 

  •  1895 – baronul Désider Banffy (fost prim ministru între 1895-1899), reprezentantul cel mai proeminent al al politicii de deznaţionalizare, declara: „Politica mea șovină este o năzuinţă irezistibilă către un scop determinat și către atingerea lui cu orice preţ. Acest scop este crearea unui stat unguresc unitar și cu o singură limbă”!

 

  •  1897 – Parlamentul votează „Lege pentru maghiarizarea numelor comunelor și, pe lângă comune și a numelor de familie, a munților, a șesurilor, râurilor, pădurilor, dealurilor”(Legea Banffy) – conform căreia toate localitățile erau trecute în actele oficiale numai în limba maghiară

 

  •  Politica de maghiarizare a românilor din Ungaria a fost unul din obiectivele fundamentale ale politicii interne a guvernelor de la Budapesta

 

  •  1898 – maghiarizarea era țelul principal al guvernului Ungariei; scriitorul Géza Kosztenzky confirma acest scop în lucrarea Nemzeti politika a Felvidéken, (Budapesta, 1893): „Să lăsăm la o parte minciuna convențională conform căreia noi pretindem că nu vrem să ucidem naționalitățile nemaghiare. Da, noi vrem să le suprimăm și trebuie să le suprimăm”!

 

  •  1904 – în ziarul „Magyarorszag” din 26 mai 1904 găsim recomandarea inspectorului şcolar ca la şcoală ”în timp ce copiii se joacă, să li se interzică jocul acelor copii care nu vorbesc limba maghiară”!

 

  •  8 iunie 1904, în ziarul EGYTÉRTÉS (Înțelegerea) Ludwig Mocsary scria că „după treizeci de ani de legislație maghiarizantă, maghiarizarea naționalităților este o imposibilitate, o halucinație, care nu face decât să alimenteze și să ațâțe mereu adânca nemulțumire a naționalităților nemaghiare”

 

  •  iunie 1906 baronul Bànffy, considerând o insultă prezența celor 16 deputați români în Parlamentul de la Budapesta, declara că „Interesele Ungariei pretind formarea unui stat maghiar, mergând, dacă va fi nevoie, pe linia șovinismului extrem”

 

  •  1907 – Legea educației Apponyi (intrată în vigoare la 1 iulie 1907/valabilă până în 1914, reprezentând cel mai cutezător atentat împotriva popoarelor nemaghiare) făcea limba maghiară subiect obligatoriu de studiu în școli. „Toți copii, indiferent de limba lor nativă, trebuie să se poată exprima în maghiară în scris și vorbit până la sfârșitul clasei a patra ( la vârsta de 10-11 ani)”; art.12 prevedea că guvernul are dreptul de a suprima orice școală românească pe motiv că acest lucru este reclamat de „interesele superioare de stat”, iar hotărârea ministerului de resort era inatacabilă (datorită acestei legi, până în 1910 românii au pierdut cca.600 de școli!); după intrarea României în războiul de reîntregire, același ministru a creat (1917) așa numita „zonă culturală” în regiunile de graniță cu România, unde au fost închise peste 1.600 de școli românești, în locul lor creându-se școli de stat maghiare.
    Legea Appony era clară: „Nici naționalități, nici drepturi pentru ele nu pot exista în interiorul statului maghiar. Ori ce cetățean este ungur (…) iar limba maghiară unică și obligatorie în toate țările Ungariei”.
    Limba maghiară, ca limbă impusă cu forţa românilor, cu toate că era cunoscută de unii dintre ei, nu era o limbă apreciată pozitiv. Românii au remarcat de timpuriu dificultatea învăţării acestei limbi, care nu avea muzicalitatea limbilor romanice; limba maghiară abundă în consoane, amintind în viziunea unor români, originea barbară a maghiarilor. În contextul în care atât maghiarii cât şi românii priveau limba ca element central al maghiarizării, limba maghiară era percepută ca un pericol pentru existenţa naţională a românilor; mulţi scriitori şi oameni politici români şi-au exprimat dezacordul faţă de însuşirea limbii maghiare, pe care românii ar trebui să refuze să o înveţe din principiu; ei subliniau, sub diverse forme, caracterul străin de tradiţia românească atât al limbii maghiare, cât şi al religiei calvine, socotită religie „maghiară”…

Leave a Response