close
Generale

PAGINI SEMNIFICATIVE PRIVIND RAPORTURILE DINTRE MAGHIARI ȘI ROMÂNI ÎNTRE SECOLELE XIII-XXI

game-cool-background-wallpapers

  •  unii dintre criminalii epocii 1940-1944 sunt la mare cinste in Romania postdecembrista, li se ridica statui, au loc comemorări ș.a.! Bestialitatea ungureasca din perioada 1940-1944 intrece orice inchipuire. În România comunistă, în care maghiarimea a jucat un rol de ctitor, s-a scris foarte puțin despre acea perioadă, și când s-a scris s-a scris cu perdea. Maghiarizarea românilor și șvabilor, în România de azi, continuă cu aceiași ură, la fel de nestingherită, ca în vremea lui Kossuth, Apponyi sau Horthy, ca în vremea comunismului, a staliniștilor Ana Pauker și Luka Lajos, ca în vremea comunismului zis autohton (până în 1989).
    [Legat de comunizarea României, ni se pare lucidă şi realistă concluzia formulate de Octavian Căpăţână (30 octombrie 2013): „În afara lucrărilor savantului Johann Weidlein nu sunt cunoscute alte evaluari ale contribuției directe a acestei culturi, a urii, evident prin actorii politici ai momentului, la flagelul secolului al XX-lea. Când aceste evaluări vor fi facute și cunoscute poziționările pe scara sălbaticiei vor suferi unele modificări la vârf, probabil. Dacă flagelele secolului al XX-lea sunt probleme mondiale, în România nu s-a făcut nici o evaluare pentru o problemă europeană, a contribuției culturii urii la comunizare. Pe față sau prin subînțelesuri se aruncă în spatele evreimii comunizarea României de la adăpostul tancurilor sovietice, fără să se observe că la eliberarea evreilor din lagărele naziste toate instituțiile din Transilvania erau în mâinile ungurilor: poliție, procuratură, securitate, școli universități, prefecturi și primării. Din horthiști au devenit brusc staliniști. Ungurii ca minoritari, ca instrument în mâna lui Stalin au fost vioara întâi de departe în comunizarea României, și comunizarea intr-un fel aparte a României și românilor, care nu cunoscuseră comuniști autohtoni, decât într-o proporție ridicolă (câteva zeci de persoane)”].
    Pentru realizarea „soluţiei finale”, de înlăturare totală a tot ceea ce însemna confesiune ortodoxă românească în teritoriul ocupat, autorităţile horthyste, sprijinite de formaţiuni paramilitare şi bande formate din rândul etnicilor maghiari şi secui, au dărâmat numeroase biserici ortodoxe, multe fiind şterse de pe faţa pământului! La acest fenomen se adaugă şi actele de profanare, devastare şi pângărire, printr-o serie de acţiuni de un primitivism şi bestialitate inimaginabile pentru o lume civilizată, a bisericilor ortodoxe româneşti, din cele două judeţe, la care au participat aceleaşi elemente şovine maghiare şi secuieşti locale animate de o ură viscerală faţă de români, moştenită din vremurile anterioare. Multe din sfintele biserici ortodoxe româneşti au fost transformate în magazii, cazarme, dormitoare pentru evreii concentraţi la muncă forţată! „Vitejii” şi „eroii” maghiari şi secui s-au „războit” şi cu morţii din mormintele românilor. Trebuie menţionat că în pofida tuturor acţiunilor de reprimare violentă la care au fost supuşi preoţii ortodocşi români aceştia nu s-au refugiat de bună voie în România ci numai atunci când au fost forţaţi să facă acest lucru sau au fost expulzaţi! În urma expulzarilor şi arestărilor preoţilor ortodocşi, numai în zonele locuite de etnicii secui, au rămas fără preoţi 28 de parohii ortodoxe!
    Procedeele cele mai brutale, între care bătăile până la inconştienţă şi schingiuirile comparabile poate doar cu cele ale Inchiziţiei, utilizate de ocupantul horthyst, în cârdăşie cu minoritarii maghiari şi secui ultraextremişti şi ultraşovini, au avut drept consecinţă că în judeţul Covasna toţi credincioşii ortodocşi, dintr-o serie de parohii, să trecă forţat la bisericile maghiare (termen preluat de la maghiarofoni care, când se referă la bisericile lor, nu se referă la ele cu un atribut creştin ci cu atributul ce li se pare lor esenţial-rasa), catolică, reformată şi unitariană.
    Pentru a nu uita niciodată barbariile atavice la care au fost supuşi românii din teritoriul ocupat vremelnic de Ungaria horthystă, între 1949-1944, pentru a fi şterşi de pe faţa pământului ca naţiune, este necesar să reţinem că: „Adevăraţii stăpâni ai pământului cotropit au fost omorâţi, maltrataţi, arestaţi, intemniţaţi şi internaţi în lagare de către cotropitori. Bunurile lor au fost devastate şi jefuite, sfintele lor biserici au fost profanate şi incendiate, iar preoţii au fost scuipaţi, batjocoriţi şi alungaţi de la altare…Prin expulzări de preoţi şi învăţători, prin interzicerea întrebuinţării limbii române chiar şi în conversaţiile particulare, prin îndepărtarea inscripţiilor româneşti, prin împiedicarea preoţilor români de a catehiza în şcolile primare, prin desfiinţarea şcolilor secundare româneşti, prin înfometarea satelor româneşti, prin sechestrarea bunurilor expulzaţiilor şi refugiaţilor fără nici un motiv legal, prin arderea cărţilor româneşti aflate în bibliotecile şcolilor, prin manualele ungureşti introduse în şcolile primare – pline de aprecieri jignitoare la adresa naţiunii române – prin anularea brevetelor comercianţilor şi industriaşilor români, prin sechestrarea tuturor clădirilor edificate pe terenuri primite de la Statul Roman, prin concentrări masive de români…prin înfometarea şi brutalizarea lor, prin trimiterea în masă a românilor pe frontul de răsărit, unde au fost expuşi, celor mai mari primejdii, prin intezicerea ţăranilor români de a-şi vorbi limba maternă, prin obligarea românilor să înveţe şi să cânte cântece jignitoare la adresa României şi prin alte măsuri drastice, profitorii dictatului de la Viena au urmărit deznaţionalizarea totală sau totala nimicire a românilor din Ardealul de Nord. Nici teama de pedeapsa lui Dumnezeu, nici teama de răspundere în faţa istoriei şi a civilizaţiei, n-a oprit pe cotropitori de la sacrilegii şi atrocităţi”.
    O primă şi deosebit de importantă consecinţă a neasigurării unui cadrul legislativ, instituţional şi logistic adecvat, desfăşurării unei vieţi comunitare proprii care să permită prezervarea şi afirmarea identităţii naţionale româneşti în judeţele Covasna şi Harghita, o constituie continuarea procesului de asimilare a românilor din această zonă, aflându-ne în faţa „unui fapt penibil şi tragic al „asimilării” etnice a românilor care îşi duc viaţa în zone-enclave, cum este cea a Covasnei şi Harghitei, ceea ce reprezintă unul din cele mai nefireşti şi mai absurde fenomene dinlăuntrul unui stat: asimilarea majoritarilor de către minoritari”(Bădescu Ilie- 2002).

Prof.dr.Pădurean Dominuț

Leave a Response